OBBCSSR nu este instituție publică deci nu primeste bani de la stat si nu are angajați plătiți din fonduri publice.

ÎNSCRIEREA/ REÎNSCRIEREA ÎN OBBCSSR A UNUI CETĂȚEAN ROMÂN/UE/SEE

Legislația și standardele aplicabile tipurilor laboratoarelor medicale sunt revizuite, modificate, completate, ori de câte ori este nevoie pentru a corespunde unui nivel adecvat de calificare și pregătire profesională adaptate nevoilor și siguranței pacienților.

ÎNAINTE de a citi prezenta Procedură actualizată conform legislației valabile aplicabile, datelor și informațiilor furnizate de către instituțiile/autoritățile publice trebuie să știți că poziția OBBCSSR față de orice program de master finalizat cu “diplomă de master în domeniul laboratorului medical/clinic” cerință legală necesară pentru eliberarea Autorizația de liberă practică (ALP) de către OBBCSSR este conformă cu cerințele din:

  • standardul european în medicina de laborator al Federației Europene de Chimie Clinică și Medicină de Laborator (EFLM) public pe www.eflm.eu; OBBCSSR este membru afiliat al EFLM din aprilie 2020;
  • Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (Text cu relevanță pentru SEE)
  • Registrul European al Profesioniștilor în medicina de laborator (RegProf)  al Comisiei Europene unde  OBBCSSR a înregistrat membrii săi  încă din anul 2014 cu profesiile reglementate cu titlul protejat de “biochimist în sistemul sanitar”, “biolog în sistemul sanitar” și “chimist în sistemul sanitar” cu un nivel de calificare conform art. 11 lit. e) al Directiva 2005/36/CE, respectiv cu “diplomă de master în domeniul laboratorului medical/clinic”;
  • Legislația  națională  aplicabilă  în celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru a le da posibilitatea membrilor OBBCSSR de a lucra în laboratoarele de analize medicale din UE unde este necesară demonstrarea studierii disciplinelor din Tematica European Syllabus – Hematologie, Bacteriologie medicală, Imunologie, Chimie Clinică, etc.
  • Legislația  națională  aplicabilă  în celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a elimina  reclamațiile depuse împotriva României la Comisia Europeană de alte state membre ale UE (ex. Italia, Austria) și refuzul altor state ale UE (ex. Germania) de a primi să lucreze în laboratoarele de analize medicale din țările lor absolvenții programelor de master din România cu motivația ca “au prea puține cunoștințe de Hematologie și Imunohematologie” și că“au lacune puternice de formare în medicina de laborator”;

Pregătirea în Germania a unui profesionist care efectuează analize medicale pentru pacienți conține lecții teoretice și practice care îl pregătesc pentru situația reală, concretă din laboratoarele de analize medicale unde efectuează investigații de laborator pentru PACIENT, printre care:

  • metode și proceduri biologice, chimice si fizice, inclusiv pre-analiză si post-analiză;
  • planificarea, pregătirea, organizarea, punerea în aplicare, documentarea, evaluarea și dezvoltarea ulterioara a calității, riscurilor, proceselor si gestionării datelor în procesele de servicii biomedicale;
  • stagiu interprofesional în unități adecvate;
  • asigurarea calității, controlul și monitorizarea proceselor.

Lecții teoretice și practice

Domeniu de competenta (KB)Nr.ore
IPlanificarea, pregătirea, organizarea, implementarea, documentarea, controlul și evaluarea proceselor de analiză biomedicală utilizând metode și proceduri biologice, chimice și fizice, inclusiv pre-analiza și post-analiza1.820
II.Planificarea, pregătirea, organizarea, punerea în aplicare, documentarea, evaluarea și dezvoltarea ulterioară a calității, riscurilor, proceselor și gestionării datelor în procesele de servicii biomedicale, inclusiv asigurarea unei analize fără probleme200
III.Comunicarea și acțiunea intra-și interprofesională în procesele de analiză biomedicală și în zonele de interfață, ținând seama de contextele specifice persoanei și situației160
IVOrientarea, justificarea și reflectarea propriilor acțiuni și participarea la dezvoltarea viitoare a profesiei pe baza descoperirilor științifice și ținând seama de cerințele legale, condițiile-cadru economice și ecologice și valorile etice160
Ore pentru distribuire libera260
Volum total ore2.600

Practica

Domenii de aplicare/ domenii de expertizăNr.ore
Misiune de orientare în cadrul perioadei de probă la organizația care asigură formarea practică120
Spital sau unitate ambulatorie în conformitate cu KB 1.1, KB III si KB IV1.000
Spital sau unitate ambulatorie în conformitate cu KB 1.2, KB III si KB IV300
Spital sau unitate ambulatorie în conformitate cu KB II, KB III si KB IV160
Stagiu interprofesional în unitați adecvate120
Ore pentru distribuire gratuită300
Numar total de ore2.000
Conținutul formării – lectii teoretice și practiceOre de prestatDenumire modul
Efectuarea acțiunilor profesionale tipice procedurilor de analiză biomedicală în biopatologia medicală polivalentă         80 
Acționarea în siguranță ca profesionist în biopatologia medicală polivalentă a afecțiunilor legate de organe și sistemice      120 
Efectuarea de acțiuni profesionale tipice procedurilor de analiză biomedicală in analiza infecțiilor      120 
Efectuarea de acțiuni profesionale tipice procedurilor de analiză biomedicală în histologie și citologie      120 
Să acționeze, să comunice si să colaboreze profesional în calitate de MTLA ; principii juridice profesionale pentru analiza de laborator         40 
Asigurarea calității, controlul și monitorizarea proceselor         20 
Volumul total       500 
Conținutul formării – Formare practicăOre de prestatDescrierea/conținuturile
Efectuarea acțiunilor profesionale tipice procedurilor de analiză biomedicală în biopatologia medicală polivalentă160Practică conform manualului de practică DIW-MTA,focus: toate metode de analiza
Acționarea cu încredere în calitate de profesionist în biopatologia medicală polivalentă a afecțiunilor legate de organe și sistematice160Stagiu in conformitate cu manualul de practică DIW-MTA, accent pe: toate metode analitice si determinarea grupului sanguin si compatibilitatea incrucișată
Acțiuni profesionale tipice ale procedurilor de analiză biomedicală în analiza infecțiilor efectuate240Practică in conformitate cu Manualul de practică DIW-MTA
Efectuarea acțiunilor profesionale tipice procedurilor de analiză biomedicală în histologie și citologie240Practică in conformitate cu Manualul de practică DIW – MTA
Volum total800 

OBBCSSR nu are rolul legal de a ajuta absolvenții licențiați în biologie/ chimie de a se încadra în sistemul sanitar pentru că:

  • licenţiaţii în „biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală” dețin o pregătire generală valabilă pentru angajarea în mai multe ramuri ale economiei,
  • nu sunt obligați să se angajeze numai în sistemul sanitar așa cum sunt obligați medicii și asistenții medicali;
  • licenţiaţii în „biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală” nu dețin o pregătire medicală, nu dețin o pregătire specială valabilă numai pentru sistemul sanitar, așa cum dețin colegii din laborator medici și asistenți medicali;
  • licenţiaţii în „biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală” pot decide oricând să renunțe la profesia debiochimist/biolog/chimist în sistemul sanitarreglementată de OBBCSSR și să lucreze în sistemul sanitar sau în alte ramuri ale economiei în alte funcții legale prevăzute în COR – ex. Consilier/ expert biolog, consilier/expert chimist etc.

Solicitanții înscrierii/reînscrierii în OBBCSSR care nu îndeplinesc toate cerințele prevăzute de Legea primară, specială, de reglementare și referință nr. 460/2003 cu modificările și completările ulterioare, sunt rugați să nu trimită documente pentru că nu vor primi răspuns:

  • Înscrierea în OBBCSSR o fac numai persoanele care nu au deţinut niciodată calitatea de membru al OBBCSSR.
  • Reînscrierea în OBBCSSR o fac persoanele care au deţinut calilatea de membru al OBBCSSR și îndeplinesc cerințele legale valabile la data solicitării reînscrierii în OBBCSSR.

ATENȚIE!

NU este obligatorie înscrierea/reînscrierea în OBBCSSR a licențiaților în biologie/chimie !

Conform Legii nr. 200/2004 este obligatorie cunoașterea limbii române și după caz, aplicarea testelor de aptitudini de către OBBCSSR pentru cetăţenii U.E/S.E.E/Confederația Elvețiană.

ÎNAINTE de avea orice acțiune, este în interesul direct al dvs. de a vă informa corect, legal și oficial despre orice aspect privind exercitarea profesiilor reglementate de OBBCSSR cu titlul protejat de lege de ”biolog/chimist/biochimist în sistemul sanitar”.

Autorizația de liberă practică este documentul oficial în baza căruia o persoană poate exercita o profesie” conform adresei oficiale a Ministerul Sănătății cu Nr. întreg. Reg. 2/3558 / DGAM 347 din 29.01.2025.

OBBCSSR este începând cu data de 17 iunie 2024 ”autoritatea emitentă a autorizațiilor de liberă practică, în condițiile emise de această organizație profesională legal constituită” conform adresei oficiale a Ministerul Sănătății cuNr. întreg. Reg. 2/3558 / DGAM 347 din 29.01.2025.

În legislația națională valabilă aplicabilă în octombrie 2025 în nicio lege și în niciun articol al Legii primare, speciale, de reglementare și de referință nr. 460/2003 completată și modificată în anul 2024 de Guvernul României prin OUG nr. 66/ 17 iunie 2024 nu există:

  • precizarea că Ministerul Sănătății a dat către OBBCSSR ”atribuții delegate” deoarece ar fi trebuit să ofere și resursele îndeplinirii atribuțiilor de legate.
  • sintagma ”persoană fizică autorizată”(PFI) ca formă de organizare a exercitării profesiei reglementate de OBBCSSR cu titlu protejat

Nicio facultate de chimie sau biologie nu precizează o profesie pe diplomele de licență ale absolvenților indiferent de durata studiilor de licență de 3, 4, 5, 6 ani (ff); pe diplomele de licență ale absolvenților facultăților de biologie și chimie este menționat “licențiat în biologie“ sau “licențiat în chimie”; nu este menționată pe diploma de licență nicio profesie și în niciun caz pe nicio diplomă de licență eliberată de către facultățile de biologie sau chimie nu există precizată profesia de “biolog / chimist/ biochimist în sistemul sanitar” reglementată de OBBCSSR.

Licențiații în “chimie”, “biologie” sau “biochimie” care nu îndeplinesc cerințele legale de pregătire profesională pentru a exercita profesia reglementată de OBBCSSR de ”biochimist/biolog/chimist în sistemul sanitar” cu funcția de “biolog”/“chimist”/“biochimist” din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), POT OCUPA una dintre celelalte funcții / ocupații din Nomenclatorul Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) în baza aceleiași pregătiri profesionale generale valabile pentru toate ramurile economiei date de licență în “chimie”, “biologie” sau “biochimie”.

OBBCSSR nu mai eliberează certificat de membru provizoriu pentru că nu mai există temeiul legal.

Ministerul Sănătății și DSP-urile nu mai eliberează Autorizații de liberă practică (ALP) pentru membrii OBBCSSR pentru că nu mai există temeiul legal.

OBBCSSR nu mai eliberează avizul pentru ALP, eliberează direct ALP dacă sunt îndeplinite TOATE cerințele LEGALE precizate explicit în alin. (1) art. 3 al Legii speciale, primare, de reglementare și de referință nr. 460/2003 modificată și completată de Guvernul României prin OUG nr. 66/17 iunie 2024.

Începând cu data de 17 iunie 2024 profesiunile de ”bbc ist în sistemul sanitar” reglementate de OBBCSSR sunt exercitate cu autorizație de liberă practică (ALP) eliberată exclusiv de OBBCSSR în temeiul art. 3 și exclusiv în condițiile alin. (1) al Legii primare, speciale, de reglementare și de referință nr. 460/2003 modificată și completată de Guvernul României prin OUG nr. 66/17 iunie 2024.

OBBCSSR nu mai eliberează AVIZUL pentru obținerea Autorizației de liberă practică (ALP) pentru că nu mai există temeiul legal.

Este individuală și voluntară solicitarea eliberării concomitente de către OBBCSSR la înscriere/reînscriere a celor patru documente pentru fiecare membru care poartă ÎNTREAGA RESPONSABILITATE pentru exercitarea permanentă legală a profesiei de ”biochimist/biolog/chimist în sistemul sanitar” reglementate de OBBCSSR pentru că:

  • licenţiaţii în „biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală” dețin o pregătire generală valabilă pentru angajarea în mai multe ramuri ale economiei, nu sunt obligați să se angajeze numai în sistemul sanitar așa cum sunt obligați medicii și asistenții medicali;
  • licenţiaţii în „biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală” nu dețin o pregătire medicală, nu dețin o pregătire specială valabilă numai pentru sistemul sanitar, așa cum dețin colegii din laborator medici și asistenți medicali;
  • licenţiaţii în „biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală” pot decide oricând să renunțe la profesia de ”biolog/chimist/biochimist în sistemul sanitar” reglementată de OBBCSSR și să lucreze în sistemul sanitar sau în alte ramuri ale economiei în alte funcții legale prevăzute în COR – ex Consilier/expert biolog, consilier/expert chimist, microbiolog, etc.

Comunicarea cu OBBCSSR a persoanelor fizice, comunicarea cu OBBCSSR a membrilor și comunicarea cu OBBCSSR a reprezentanților unor entități juridice este preferabilă a fi realizată în format exclusiv scris pe e-mail (adresele menționate pe pagina oficială de web) fax (numărul menționat pe pagina oficială de web).

OBBCSSR nu oferă:

  • consultanță profesională individuală sau de grup solicitanților înscrierii în OBBCSSR sau membrilor OBBCSSR pentru că fiecare persoană decide propria carieră profesională conform cadrului legal valabil;
  • audiențe membrilor OBBCSSR, persoanelor fizice sau reprezentanților persoanelor juridice pentru că OBBCSSR nu este instituție publică sau instituție de utilitate publică în conformitate cu legile aplicabile în vigoare precizate de MS în adresa MS din anul 2025 publică pe www.obbcssr.ro.

Pasul 1 Sunt eligibili pentru înscrierea/reînscrierea în OBBCSSR exclusiv absolvenții în domeniul ”biologie” sau ”chimie” care îndeplinesc integral cerințele de la art. 3 alin. (1) al Legii nr. 460/2003 modificată de Guvern prin OUG nr. 66/17 iunie 2024 privind pregătirea profesională și care doresc să dețină toate cele 4 (patru) documente eliberate de OBBCSSR pentru exercitarea profesiilor reglementate de ”biochimist în sistemul sanitar”, ”biolog în sistemul sanitar” și ”chimist în sistemul sanitar” și, după caz, cel de al cincilea document, reglementate de OBBCSSR conform Legii nr. 200/2004 și Legii primare, speciale, de reglementare și de referință nr. 460/2003 modificată și completată de Guvernul României prin Ordonanța de urgență nr. 66/ 17 iunie 2024:

  1. autorizația de liberă practică (ALP) eliberată sub semnături olografe de OBBCSSR în format tipărit, conform art. 3 al Legii primare, speciale, de referință și de reglementare nr.460/2003 cu modificările şi completările ulterioare numai dacă sunt trimise integral, cumulativ, toate actele precizate în alin (1), art. 3;

Autorizația de liberă practică este documentul oficial în baza căruia o persoană poate exercita o profesie” conform adresei oficiale a Ministerul Sănătății cu Nr. întreg. Reg. 2/3558 / DGAM 347 din 29.01.2025.

OBBCSSR este începând cu data de 17 iunie 2024 ”autoritatea emitentă a autorizațiilor de liberă practică în condițiile emise de această organizație profesională legal constituită” conform Legii primare, speciale, de referință și de reglementare nr.460/2003 cu modificările şi completările ulterioare și a adresei oficiale a Ministerul Sănătății cu Nr. întreg. Reg. 2/3558 / DGAM 347 din 29.01.2025.

  1. avizul anual al autorizației de liberă practică (ALP) eliberat de către OBBCSSR în format electronic sub semnătură electronică eliberată de OBBCSSR conform art. 3 al Legii 460/2003 cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1^2);
  2. certificat de membru al OBBCSSR în format tipărit cu semnături olografe depus de angajator la contractarea analizelor medicale cu CNAS împreună cu avizarea anuală a certificatului de membru al OBBCSSR, conform prevederilor art. 81 alin. (1)  lit. f) din Anexa nr. 2 a HG  nr. 521/2023 CO-CA și art. 16 alin. (1) lit. f) din Anexa nr. 21 a Ordinului MS/CNAS nr. 1857/441/2023;
  3. avizul anual al certificatului de membru (CM) eliberat de către OBBCSSR în format electronic sub semnătură electronică depus la angajator la contractarea analizelor medicale cu CNAS ca parte componentă a certificatului de membru,  conform prevederilor art. 81 alin. (1)  lit. f) din Anexa nr. 2 a HG  nr. 521/2023 CO-CA și art. 16 alin. (1) lit. f) din Anexa nr. 21 a Ordinului MS/CNAS nr. 1857/441/2023;
  4. după caz, document de recunoaștere individuală de către OBBCSSR în format electronic sub semnătură electronică a calificării profesionale deținute de cetățenii străini care solicită să primească de la OBBCSSR  titlul de calificare  și muncă pe teritoriul României, conform Legii nr. 200/2004.

NOTA 1. OBBCSSR eliberează Autorizația de liberă practică (ALP) membrilor OBBCSSR eligibili care îndeplinesc cerințele precizate la art. 3, alin.1, Legea primară, specială, de reglementare și de referință nr.460/2003 cu modificările şi completările ulterioare ;

NOTA 2. OBBCSSR avizează certificatul de membru numai dacă membrul OBBCSSR exercită legal profesia cu autorizație de liberă practică eliberată de OBBCSSR după primirea de către OBBCSSR a tuturor actelor precizate la art. 3 alin. (1) al Legii primare, speciale, de reglementare și de referință nr. 460/2003 cu modificările şi completările ulterioare ;

Pasul 2 Pentru înscrierea/reînscrierea în OBBCSSR, ÎNAINTE de plata taxei profesionale aferentă analizei dosarului de către un consilier juridic responsabil de zonă, fiecare absolvent care deține diplomă în domeniul/profilul ”biologie” sau ”chimie” trebuie să verifice personal și individual dacă îndeplinește integral cerințele de la art. 3 alin. (1) al Legii primare, speciale, de reglementare și de referință nr. 460/2003 cu modificările și completările ulterioare precum și cele prevăzute în alte legi aplicabile în vigoare:

1. dețineți „diplomă de licență în domeniul/profilul biologie/chimie, specializarea/programul de studii biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală”; numai dacă răspunsul este DA” verifică dacă dețineți documentul următor; dacă răspunsul este „NU”, înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR și nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

2.dețineți „diplomă de master în domeniul laboratorului medical/clinic care demonstrează studierea a cel putin/a minimum 2/3 dintre toate disciplinele din Tematica European Syllabus în vigoare, obligatorie fiind studierea disciplinelor Hematologie, Imunohematologie și după caz, Histopatologie, pentru a elimina reclamațiile împotriva României  depuse la Comisia Europeană si Parlamentul European din partea  altor state din Uniunea Europeană (ex. Austria, Italia) privind ”lacune în formarea profesională în medicina de laborator a biochimiștilor, biologilor și chimiștilor din sistemul sanitar din România”; numai dacă răspunsul este DA” verifică dacă deține documentul următor; dacă răspunsul este „NU”, înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR şi nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

NOTA 1 Tematica European Syllabus în vigoare este publică pe pagina de web https://www.obbcssr.ro/tematica-european-syllabus/;

NOTA 2 Programul de master în domeniul laboratorului medical/clinic” trebuie să fie finalizat la data solicitării înscrierii în OBBCSSR;

NU se acceptă dovada înscrierii în primul  sau în al doilea  an la un program de master din domeniul laboratorului medical!

NOTA 3 OBBCSSR acceptă ca dovadă a finalizării Programului de master în domeniul laboratorului medical/clinic” adeverința eliberată de către o facultate acreditată recunoscută cu o valabilitate legală exclusivă de un an de zile de la data finalizării programului de master apoi trebuie înlocuită cu diploma!

3.dețineți certificat de cazier judiciar care să ateste că nu există antecedente penale incompatibile cu profesia exercitată;numai dacă răspunsul este DA” verifică dacă deține documentul următor; dacă răspunsul este „NU” , înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR și nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

NOTA 1 ATENŢIE !!! Doar 6 luni este perioada de valabilitate a unui cazier judiciar;

4.dețineți „certificat de sănătate fizică și psihică tip A5 care să includă viza medicului psihiatru și a celui de medicina muncii, în original ”;numai dacă răspunsul este DA” verifică dacă deține documentul următor; dacă răspunsul este „NU”, înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR și nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

NOTA 1 ATENŢIE !!! Doar 3 luni este perioada de valabilitate conform lit. d) alin. (1) art. 3 al Legii nr. 460/2003 modificată și completată de Guvernul României prin OUG nr. 66/17 iunie 2024 a unui certificat de sănătate fizică și psihică tip A5, valabil 3 luni, care să includă viza medicului psihiatru și a celui de medicina muncii;

5.dețineți „copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;numai dacă răspunsul este DA” verifică dacă deține documentul următor; dacă răspunsul este „NU” , înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR și nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

6.dețineți „copie de pe dovada de schimbare a numelui, în cazul în care numele înscris pe documentul de studii nu mai coincide cu cel din actul de identitate;numai dacă răspunsul este DAverifică dacă deține documentul următor; dacă răspunsul esteNU”, înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR şi nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

7.dețineți documentele precizate la art. 3, alin.1, lit.(g) Legea primară, specială, de reglementare 460/2003 cu modificările şi completările ulterioare ;

  • adeverința de salariat cu ocupația de biochimist/biolog/ chimist în sistemul sanitar”;
  • adeverința ca ”persoană care desfășoară servicii publice conexe actului medical, emisă de o unitate clinică sanitară sau de cercetare biomedicală” , în acest caz obligatoriu însoțită de documente juridice obiective care demonstrează ”Organizarea cabinetului conform normelor legale (OG nr. 124/1998, OUG nr. 83/2000, Ordin1992/2023” și ”Respectarea condițiilor specifice pentru laboratoarele medicale, dacă activitatea implică efectuarea de analize medicale (Ordinul MS nr. 1.301/2007”;

numai dacă răspunsul este DAverifică dacă deține documentul următor; dacă răspunsul esteNU” , înseamnă că NU îndeplinește condițiile înscrierii în OBBCSSR și nu are sens să verifice îndeplinirea cerinței legale următoare;

NOTA 1 Această cerință este aplicabilă exclusiv conform modelului standardizat al OBBCSSR al adeverinței de salariat care trebuie completată de către angajator cu toate precizările solicitate de OBBCSSR

NOTA 2 În situația în care angajatorul refuză eliberarea adeverinței de salariat pe modelul standardizat al OBBCSSR care trebuie completat de către angajator cu toate precizările solicitate de OBBCSSR, orice salariat poate solicita un Extras din REVISAL/ REGES Online care conține toate elementele legale solicitate de OBBCSSR.

NOTA 3 OBBCSSR nu eliberează niciun document oficial pentru angajarea în sistemul sanitar în alte funcții/ ocupații decât cele de biolog/chimist/biochimist, biolog/chimist/biochimist medical specialist, biolog/chimist/biochimist medical principal.

Angajarea ca «biochimist în sistemul sanitar», «biolog în sistemul sanitar» și «chimist în sistemul sanitar» cu contract individual de muncă cu normă întreagă și în paralel cu un contract de stagiu practic de 6 luni de zile (care este anexă la contractul individual de muncă), conform Legii nr. 335/2013 și HG nr. 473/2014, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să fie efectuată într-un termen rezonabil de un 1 an de zile după absolvirea facultății cu licență plus master, pentru a corespunde disciplinele studiate cu Tematica European Syllabus valabilă la momentul respectiv care este actualizată periodic la un angajator din sistemul sanitar (din anunțuri publice publicații specifice, site-urile oficiale, de pe pagina oficială de Facebook, internet etc. ) NU vă puteți înscrie în OBBCSSR ca registrator medical sau altă profesie.

8. dețineți, după caz, de la angajator certificat de finalizare a stagiului practic vizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), stagiu practic efectuat pentru profesia reglementată de ”biochimist în sistemul sanitar” / ”biolog în sistemul sanitar” / ”chimist în sistemul sanitar” cu funcția/ocupația din COR de ”biochimist/biolog/chimist” angajat cu contract individual de muncă cu normă întreagă și contract de stagiu practic, anexă la contractul individual de muncă, conform:

  • Legii nr. 335/2013 (cu modificările și completările ulterioare)
  • HG nr. 473/2014 (cu modificările și completările ulterioare).
  • Hotărârii CN al OBBCSSR publice pe www.obbcssr.ro https://www.obbcssr.ro/hcn-2005/
  • Legii nr. 200/2004 (cu modificările și completările ulterioare).
  • Lit.(j) art. 3 Directiva Europeană 36/2005.

NOTA 1

Stagiul practic într-un compartiment al laboratorului medical trebuie efectuat sub supravegherea unui mentor = ”persoană desemnată de angajator dintre salariații calificați, cu o experiență profesională de cel puțin 2 ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul,  care coordonează stagiarul pe durata stagiului și care participă la activitatea de evaluare.

NOTA 2

Angajatorul  poate păstra o copie a certificatul de finalizare a stagiului practic  vizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

NOTA 3

Stagiarul angajat trebuie să trimită la OBBCSSR în original certificatul de finalizare a stagiului practic  vizat de ITM, conform Legii nr. 335/2013 obținut  la solicitarea  angajatorului.

NOTA 4

Lit.(j) art. 3 Directiva Europeană 2005/36/CE precizează că stagiu profesional”, fără a aduce atingere articolului 46 alineatul(4) al DE 2005/36/CE, constituie ”o perioadă de practică profesională realizată sub supraveghere, dacă aceasta constituie o condiție de acces la o profesie reglementată, care poate avea loc în cursul sau după finalizarea unui ciclu de învățământ cu obținerea unei diplome”.

9. aţi încheiat cu un asigurator autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o Asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională (MALPRAXIS), valabilă:

-pentru întreg anul calendaristic de avizare a Autorizației de liberă practică (ALP) şi a certificatului de membru (CM);nu se acceptă fracțiuni de an pentru eliberarea unui document;

-după caz, pentru specialitatea paraclinică corespunzătoare compartimentului din Laboratorul de analize medicale corespunzător specialității în care efectuează specializarea de 4 ani conform art. 12 din Legea nr. 460/2003;

Pasul 3 Dacă dețineți dovezi de îndeplinire a tuturor cerințelor precizate la Pasul 2,

Descărcați, completați, datați, semnați olograf prezentul ”FORMULAR de înscriere/reînscriere în OBBCSSR a cetățenilor români/UE/SEE – solicitare voluntară, individuală, liber consimțită și de solicitare a eliberării de către OBBCSSR a patru documente legale pentru exercitarea profesiilor reglementate de către OBBCSSR – abreviateBBC-ist în sistemul sanitar

Pasul 4 Legalizați următoarele documente:

  • cartea de identitate,
  • certificatul de naștere,
  • după caz, certificatul de căsătorie stare civilă / certificatul de divorț / hotărârea de divorț
  • diploma de licență în domeniul/profilul biologie/chimie, specializarea/programul de studii biochimie/biologie/chimie/ chimie medicală și suplimentul acesteia;
  • diploma de master în domeniul laboratorului medical/ clinic și suplimentul acesteia.

Pasul 5 Solicitați de la angajatorul entitate juridică din sistemul sanitar acreditată sau notificată de Ministerul Sănătății “Adeverință de angajat “BIOCHIMIST / BIOLOG / CHIMIST în sistemul sanitar” pe modelul standardizat existent public pe site www.obbcssr.ro

Ministerul Sănătății (MS) solicită membrilor OBBCSSR la prezentarea pentru examenele naționale organizate de MS ADEVERINȚA  eliberată de unul sau mai multi angajatori laboratoare medicale ca respectivul membru al OBBCSSR care candidează la examenul național este angajat cu funcția de încadrare biochimist, biolog, chimist (NU altă funcție! de exemplu registrator medical, cercetător științific, fizician etc.) a lucrat și are o vechime/experiență de min. 4 ani ca ANGAJAT / salariat (NU PFI!) calculată până la sfârșitul anului calendaristic în care dorește să susțină examenul, în compartimentul laboratorului corespunzător monospecialității pe care dorește să o dețină de la MS; excepție de la această regulă face specialitatea ”Managementul calității pentru laboratoarele medicale” pentru care este necesară o adeverință de min. 4 ani experiență/vechime în sistemul sanitar.

Pasul 6 Pregătiți toate documentele menționate în FORMULARUL DE ÎNSCRIERE/REÎNSCRIERE în OBBCSSR a cetățenilor români/UE/SEE / Confederația Elvețiană -solicitare voluntară, individuală, liber consimțită și de solicitare a eliberării de către OBBCSSR a patru documente legale pentru exercitarea profesiilor reglementate de către OBBCSSR – abreviateBBC-ist în sistemul sanitar.

Pasul 7 Achitați în contul OBBCSSR RO 96 BRDE 445 SV 25945734450 BRD Dorobanți, CIF 16334155 următoarele taxe profesionale:

  • Taxa profesională de 300 lei nereturnabilă pentru analiza dosarului/documentelor dvs. în vederea înscrierii în OBBCSSR, pe care o plătiți numai dacă îndepliniți cumulativ toate condițiile înscrierii/ reînscrierii în OBBCSSR conform legislației valabile aplicabile;
  • Taxa profesională de 350 lei pentru eliberarea de către OBBCSSR   a  Autorizației de Liberă Practică (ALP) care rămâne valabilă pe toată viața profesională dacă nu schimbați datele și informațiile cu caracter personal precizate pe document;
  • Taxa profesională de 100 lei pentru eliberarea avizului anual de către OBBCSSR, ”numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv” conform prevederilor alin. (1^1) art. 3 al Legii nr. 460/2003 cu modificările și completările ulterioare, a Autorizației de Liberă Practică (ALP) eliberată de către OBBCSSR;
  • Taxa profesională de 100 lei pentru eliberarea avizului anual al certificatului de membru (CM) eliberat de OBBCSSR;
  • Cotizația anuală de membru corespunzătoare situației fiecărui membru:
  • –      240 lei anual pentru membrii cu un salariu de bază de până la 5000 lei, indiferent dacă lucrează cu normă întreagă sau parțială în sistemul sanitar public sau privat;
  • –        300 lei anual pentru membrii cu un salariu de bază între 5001 lei – 7000 lei, indiferent dacă lucrează cu normă întreagă sau parțială în sistemul sanitar public sau privat;
  • –        360 lei anual pentru membrii cu un salariu de bază de peste 7001 lei, indiferent dacă lucrează cu normă întreagă sau parțială în sistemul sanitar public sau privat;

NOTA 1

NUMAI dacă deții toate documentele și poți completa toate rubricile din FORMULARUL DE ÎNSCRIERE/REÎNSCRIERE în OBBCSSR a cetățenilor români/UE/SEE / Confederația Elvețiană plătești în contul RO 96 BRDE 445 SV 25945734450 BRD Dorobanți CIF 16334155 pentru că sumele plătite eronat se returnează cu diminuarea de 30% aferentă cheltuielilor de procesare conform Procedurii publice aferente pe www.obbcssr.ro.

Pasul 8 Pregătiți un plic pe care scrieți adresa OBBCSSR – Str. Badea Cartan nr. 15, et. 3, sector 2, București, cod poștal 020661.

Pasul 9 Puneți în plic următoarele documente:

  1. FORMULAR DE ÎNSCRIERE/REÎNSCRIERE în OBBCSSR a cetățenilor români/UE/SEE / Confederația Elvețiană privind solicitarea voluntară, individuală, liber consimțită și de solicitare a eliberării de către OBBCSSR a patru documente legale pentru exercitarea profesiilor reglementate de către OBBCSSR – abreviateBBC-ist în sistemul sanitarcompletat, datat și semnat olograf de dvs.;
  2. copie legalizată a cărții de identitate valabile;
  3. copie legalizată a certificatului de naștere;
  4. copie legalizată după caz, a certificatului de căsătorie / certificatului de divorț / hotărârii de divorț;
  5. copie legalizată a diplomei de licență în domeniul/profilul biologie/chimie, specializarea/programul de studii biochimie/biologie/chimie/chimie medicală și copie legalizată a suplimentului la diploma de licență;
  6. copie legalizată a diplomei de master în domeniul laboratorului medical/clinic și copie legalizată a suplimentului la diploma de master și copia legalizată a suplimentului diplomei de master (în cazul în care încă nu sunteți în posesia acestora, se poate trimite adeverința de finalizare a masterului, valabilă 1 an, până la eliberarea diplomei și suplimentului, dar și un document cu disciplinele studiate în cadrul programului de master);
  7. copia dovezilor achitării cotizației și a taxelor profesionale precizate la Pasul 7 în contul RO 96 BRDE 445 SV 25945734450 BRD Dorobanți, CIF 16334155 și să trimiteți copie după dovada achitării:
  8. certificat de cazier judiciar, în original, care să ateste că nu există antecedente penale incompatibile cu profesia exercitată, valabil 6 luni de la emitere, prevedere legală a art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 460/2003 cu modificările și completările ulterioare;
  9. certificat de sănătate fizică și psihică tip A5, în original, valabil 3 luni, care să includă viza medicului psihiatru și a celui de medicina muncii, prevedere legală a art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 460/2003 cu modificările și completările ulterioare;
  10. după caz, certificatul de finalizare a stagiului practic vizat de ITM, conform Legii nr. 335/2013 și HG nr. 473/2014, cu modificările și completările ulterioare;
  11. adeverința de salariat în original eliberată de către angajatorul din sistemul sanitar NUMAI/ OBLIGATORIU cu profesia  de “biochimist/biolog/ chimist în sistemul sanitar” și funcția/ ocupația de “chimist/ biochimist/ biolog”  pe “MODELUL ADEVERINTEI eliberate de către ANGAJATOR pentru un membru al OBBCSSR care solicită documente eliberate de OBBCSSR”  – (document public pe pagina de web www.obbcssr.ro sau extras Revisal / REGES actualizat;
  12. copie conform cu originalul după Asigurarea de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională (MALPRAXIS), valabilă pe întreg an calendaristic a acordării documentelor solicitate de la OBBCSSR, în care să fie menționată profesia dvs. asigurată de după caz, ”BIOCHIMIST în sistemul sanitar” / ”BIOLOG în sistemul sanitar”/ ”CHIMIST în sistemul sanitar” și specialitatea paraclinică asigurată deținută de la Ministerul Sănătății (MS) sau ”FĂRĂ specialitate” (în cazul solicitanților care nu dețin încă o specialitate de la MS),
  13. adeverința de ”persoană care desfășoară servicii publice conexe actului medical, emisă de o unitate clinică sanitară sau de cercetare biomedicală” obligatoriu însoțită de documente juridice obiective care demonstrează:
  • Organizarea cabinetului conform normelor legale (OG nr. 124/1998, OUG nr. 83/2000, Ordin1992/2023)
  • Respectarea condițiilor specifice pentru laboratoarele medicale, dacă activitatea implică efectuarea de analize medicale (Ordinul MS nr. 1.301/2007

NOTA: În cazul documentelor solicitate în copie xerox, fiecare copie xerox a unui document oficial trebuie să conțină precizarea ”conform cu originalul” , data și semnătură dvs. olografă.

Pasul 10 Trimiteți plicul cu documentele dvs. la OBBCSSR cu poștă/serviciul de curierat și confirmare de primire la adresa OBBCSSR – Str. Badea Cartan nr. 15, et. 3, sector 2, București, cod poștal 020661;

Pasul 11 Așteptați să primiți de la OBBCSSR răspuns pe adresa dvs. de e-mail privind analiza dosarului dvs. de înscriere/reînscriere în OBBCSSR DOAR solicitanții care îndeplinesc cumulativ toate cerințele legale prevăzute de legislația în vigoare.

Pasul 12 Solicitanții care îndeplinesc condițiile legale de exercitare a profesiilor reglementate ”biochimist în sistemul sanitar / biolog în sistemul sanitar/ chimist în sistemul sanitar” și au primit răspuns favorabil pentru înscrierea/reînscrierea în OBBCSSR, ÎNSĂ NU AU TRIMIS TOATE DOCUMENTELE NECESARE pentru completarea dosarului de înscriere în OBBCSSR, vor primi răspuns să completeze dosarul cu documentele care lipsesc.

În acest caz, dosarului solicitantului rămâne în așteptare la Departamentul Juridic până la trimiterea documentelor solicitate pentru completarea dosarului, inclusiv și cu achitarea taxelor.

Pasul 13 După primirea tuturor documentelor de la solicitant, angajatul consilier juridic responsabil de zonă verifică dacă și aceste documente trimise ulterior sunt conforme cu legislația în vigoare și în termenul de valabilitate.

Pasul 14 Dacă ați primit răspuns de la OBBCSSR că îndepliniți condițiile legale de înscriere în OBBCSSR și că dosarul dvs. este complet, AȘTEPTAȚI să primiți:

a) în plic cu poșta rapidă cu plata la dvs. în format TIPĂRIT, în ORIGINAL:

  • Autorizația de liberă practică (ALP) aferentă fiecărui document trimis la OBBCSSR precizat la lit.(g) alin.1 art 3 al Legii primare, speciale de reglementare 460/2003 cu modificările și completările ulterioare;
  • certificatul de membru al OBBCSSR,

eliberate de către OBBCSSR asumate de Președintele Biroului Executiv National al OBBCSSR și șeful Departamentului Juridic, conform procedurilor OBBCSSR, pe adresa de domiciliu declarată în RUN de membrul eligibil.

b) pe adresa de email personală cu care v-ați înregistrat în Registrul Unic, cu poșta electronică:

  • avizul anual al Certificatului de Membru (CM) eliberat de OBBCSSR
  • avizul anual al Autorizației de Liberă Practică (ALP) eliberat de OBBCSSR

NOTĂ

În cazuri excepționale, OBBCSSR poate trimite ALP ÎN FORMAT TIPĂRIT ÎN ORIGINAL  la adresa angajatorului cu care solicitantul este înregistrat în Registrul Unic și comunicată în scris de către un membru al OBBCSSR, cu numele/ prenumele și numărul de telefon mobil al membrului OBBCSSR pentru a fi contactat de firma de curierat;

OBBCSSR nu trimite ALP și CM  ÎN FORMAT TIPĂRIT ÎN ORIGINAL și niciun alt document oficial către terțe persoane, chiar dacă sunt rude de gradul I.

În nicio situație OBBCSSR nu acceptă trimiterea pe o altă adresă de e-mail decât cea existentă în Registrul Unic (RUN) a avizelor anuale ALP și CM acordate de OBBCSSR ÎN FORMAT ELECTRONIC și trimisă de OBBCSSR exclusiv în format electronic pe e-mail.  

OBBCSSR colectează și prelucrează pentru solicitanții înscrierii și pentru membrii săi date cu caracter personal în scopul expres prevăzut de legea de referință Legea nr. 460/2003 de a elibera documentele oficiale pentru exercitarea legală a profesiei reglementate de OBBCSSR cu titlul protejat de ”bbc-ist în sistemul sanitar, conform procedurii interne a OBBCSSR privind RGPD și pentru statistici oficiale cu respectarea RGPD ( DGPR).

Abrevieri

MS – Ministerul Sanatatii

bbc ist în sistemul sanitar – biochimisti, biologi si chimisti in sistemul sanitar

DSP – Direcția de Sănătate Publică

CNAS – Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Registrul UNIC – RUN