Biologii, chimiștii și biochimiștii din laboratoarele de analize medicale nu sunt
“ butonatori/butonatori proști” !!

De câte ori am ocazia îmi apăr colegii și breasla din care fac parte, pentru că noi, cei nevăzuți de pacienți și de opinia publică, reprezentăm peste două treimi dintre specialiștii din laboratoarele de analize medicale care efectuează analizele medicale pentru pacienți care stau în proporție de peste 70% la baza diagnosticelor și conduitei terapeutice ale pacienților.
NU suntem “ personal care desfasoara activitati conexe actului medical” pentru că eu, de exemplu, chimist medical principal cu specialitatea Biochimie clinică, când efectuez o glicemie unui pacient, nu pot să prestez un “serviciu public conex actului medical” iar colega mea, care este medic, care efectuează aceeași glicemie ca și mine, în același laborator cu mine, furnizează o analiză medicală.
Și dacă prin absurd s-ar putea face așa ceva, cum le raportăm la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS)?
CINE are interes să împartă efectuarea analizelor medicale în două :
- analize medicale când sunt efectuate de către medicii cu specialitatea medicina de laborator;
- “servicii publice conexe actului medical” când sunt efectuate de către chimiștii, biochimiștii și biologii din sistemul sanitar?
Cum decontează angajatorul analizele medicale efectuate de un biolog/chimist/biochimist din sistemul sanitar considerate “servicii publice conexe actului medical” și aceleași analize medicale, atunci când sunt efectuate de un medic, cu specialitatea Medicină de Laborator ?
Când decontăm analizele medicale că sunt “ servicii publice conexe actului medical” și când decontăm că sunt “analize medicale” ?
Este absurd și ireal ca printr -un Ordin de Ministru aceleași analize medicale efectuate în același laborator să le împarți în “analize medicale” dacă sunt efectuate de un medic și “ servicii publice conexe actului medical” atunci când sunt efectuate de un biolog/chimist/ biochimist care deține și el, ca și medicul, o specialitate obținută de la MS și confirmată prin Ordin al Ministrului Sănătății.
